Când președintele Iohannis a spus că marea miză a acestui an este reconstrucția încrederii în politică a mințit.
Președintele a promulgat astăzi legea care interzice executarea conturilor partidelor parlamentare cu datorii, prezentând explicații publice total necredibile și penibile.

De ce i-a fost teamă președintelui să trimită legea la Curtea Constituțională, așa cum i-am solicitat prin două scrisori publice?

Modificarea Legii nr. 334/2006 este ilegală și neconstituțională, pentru că acordă privilegii, intervine asupra atribuțiilor legale ale altor instituții, precum ANAF, și afectează activitatea unor firme private care trebuie să-și recupereze banii pentru serviciile și bunurile acordate partidelor politice. Poate că unele dintre aceste firme care au făcut căciulițe, tricouri sau șepci în alte campanii, pentru PSD și PNL, vor da faliment pentru că nu le sunt plătite facturile.
Ne întrebăm cine îi iartă pe oamenii simpli de datorii. Câți dintre ei au datorii la bănci, popriri pe salarii, case și mașini pierdute în instanță? Pe ei cine îi scutește, din pix, de poverile fiscale?
În forma actuală, legea este discriminatorie față de oameni, de companii și față de alte partide care nu au datorii. Partidul M10, la fel ca multe alte partide, nu are datorii, iar președintele Klaus Iohannis se face părtaș la fraudarea alegerilor. Competiția electorală nu mai poate fi egală și corectă, în aceste condiții.

Regula constituțională a egalității în fața legii este încălcată brutal de președintele României, care pune interesul unor partide măcinate de corupție și înglodate în datorii, deasupra interesului public.
Cum poate fi reconstruită încrederea în politică, dacă partidele fac legi în interesul lor, iar președintele tuturor românilor girează acest lucru? Cum poate fi reconstruită încrederea în politică, dacă se creează privilegii și se fac abuzuri cu bună știință la cel mai înalt nivel?

Și totuși, de ce i-a fost teamă președintelui să trimită legea la Curtea Constituțională?

Astăzi, Klaus Iohannis a abdicat, încă o dată, de la îndatoririle sale constituționale, devenind complicele celor care vor să întoarcă România pas cu pas în trecut, la arbitrariu și discriminare.

Monica Macovei, preşedintele Partidului M10